luni, 16 martie 2009

Sfintele Taine, subiect de cateheză în două biserici din MMB


La Biserica „Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava“ - Buhalniţa, din Protopopiatul Ceahlău, a avut loc aseară, începând cu ora 17:00, slujba Vecerniei unită cu Litia, la sfârşitul căreia enoriaşii au participat la cateheza cu tema: „Sfintele Taine, cărări către împărăţia cerurilor“. „Este foarte importantă cateheza pentru formarea unei vieţi corecte din punct de vedere duhovnicesc a credincioşilor noştri. Prin această lucrare nu facem altceva decât să împlinim porunca Mântuitorului, care a spus ucenicilor Săi: «Mergând învăţaţi toate neamurile»“, a explicat pr. paroh Cristian Dăscălescu. Şi la Biserica „Sfântul Ierarh Nectarie“ din Iaşi a fost organizată a doua conferinţă duhovnicească din Postul Mare, unde au fost prezentate trei dintre Sfintele Taine. La ora 15:30, după ce au participat la slujba Paraclisului Maicii Domnului şi la slujba Botezului unui prunc, celor prezenţi li s-a explicat semnificaţia sfintelor taine: Taina Botezului, a Mirungerii şi a Sfintei Împărtăşanii. (sursa: Ziarul Lumina)

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu