sâmbătă, 25 iunie 2016

Biserica Parohiei Buhalniţa, judeţul Neamţ, în straie de sărbătoare

Ziua în care moaştele Sfântului Ioan cel Nou de la Suceava au poposit la Buhalniţa, judeţul Neamţ a fost marcată astăzi prin rugăciune. În ctitoria Voievodului Miron Banovschi de la poalele Muntelui Ceahlău s-au oficiat Utrenia, Sfânta Liturghie şi Parastasul pentru cei adormiţi.

Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava i-a adunat în rugăciune pe credincioşii din Parohia Buhalniţa, Protopopiatul Ceahlău, judeţul Neamţ. De cinci secole, bunii creştini de pe Valea Muntelui vin în prima joi după Rusalii la biserica din Buhalniţa pentru a-l cinsti pe Sfântul Ioan cel Nou. Tradiţia frumoasă a hramului este ţinută cu sfinţenie de localnicii care păstrează credinţa moştenită de la înaintaşi dar şi obiceiurile ce ţin de fiinţa poporului român. Sfânta Liturghie a fost săvârşită de un sobor de preoţi în ctitoria lui Miron Barnovschi de la Buhalniţa. Oamenii s-au rugat alături de slujitorii Sfântului Altar pentru cele de folos, dar şi pentru ca bunătatea lui Dumnezeu să se reverse asupra familiilor lor. Predica sărbătorii a fost ţinută de arhimandritul Gavriil Alexa, stareţul Mănăstirii Basaraba din judeţul Iaşi. „În această săptămână, când suntem în lumina sărbătorii Rusaliilor, se cade să observăm lucrarea Duhului Sfânt în oameni. Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava a ştiut să neguţătorească foarte bine sufletul şi să câştige pentru o veşnicie în fericirea lui Dumnezeu. Suntem chemaţi să facem fapte plăcute lui Dumnezeu pentru a atrage harul duhului Celui Preaînalt întru noi”, a spus arhimandritul Gavriil Alexa. Părintele paroh Cristian Dăscălescu a mulţumit tuturor pentru prezenţă şi a făcut referire la importanţa hramului bisericii în viaţa unei comunităţi: „Deşi Sfântul Ioan cel Nou este aşezat în calendar cu pomenirea pe 2 iunie, în Sinaxar se menţionează că sfântul se cinsteşte mai ales în prima joi după Pogorârea Duhului Sfânt. Noi păstrăm această tradiţie de la anul 1627, când această biserică, atunci mănăstire, a fost întărită prin osteneala Voievodului Miron Barnovschi. Mulţumim lui Dumnezeu pentru toate încercările şi bucuriile pe care le revarsă asupra noastră”. La final, pelerinii au participat la o agapă frăţească oferită prin implicarea şi jertfa membrilor Consiliului Parohial. Bunii credincioşi au arătat astfel că numai Liturghia unită cu filantropia duce către împărăţia lui Dumnezeu. (Constantin Ciofu)