luni, 12 noiembrie 2018

„Buhalniţa, legenda de la poalele Ceahlăului”, la final

Pensiunea „Lostriţa” din localitatea Buhalniţa, judeţul Neamţ, a găzduit sâmbătă, 10 noiembrie 2018, festivitatea de închidere a proiectului „Buhalniţa, legenda de la poalele Ceahlăului”. În cadrul manifestării, a avut loc vernisarea unei expoziţii de fotografie şi lansarea albumului ce poartă numele taberei.
Periplul de un an de zile în satul Buhalniţa-Neamţ al fotografilor din Iaşi, Botoşani şi Ploieşti a fost încununat cu un moment festiv. La Pensiunea Lostriţa aflată în localitatea de la poalele Ceahlăului, a avut loc sâmbătă, 10 noiembrie 2018, închiderea proiectului fotografic „Buhalniţa, legenda de la poalele Ceahlăului” şi expoziţia de fotografie cu acelaşi nume. Mai întâi, participanţii, membri ai Clubului Fotografilor Iaşi, ai Clubului Foto FOCUS Botoşani şi artistul fotograf Andrei Baciu, invitatul special din Ploieşti, au asistat la Sfânta Liturghie în biserica Parohiei Buhalniţa. Programul a continuat cu o tură foto, iar la orele amiezii a avut loc închiderea proiectului, în prezenţa fotografilor şi a numeroşi invitaţi. În deschidere, Constantin Ciofu, coordonatorul Clubului Fotografilor Iaşi şi organizatorul principal al taberei, a făcut o prezentare a proiectului, menţionând efortul pe care fotografii implicaţi l-au depus timp de un an de zile. „Mă bucur pentru că am ajuns la acest moment după un an de zile în care am fotografiat satul Buhalniţa. Doresc să-i felicit pe membrii Clubului Fotografilor Iaşi şi pe cei din Foto FOCUS Botoşani pentru că împreună au contribuit la concretizarea unui album. Remarc cu acest prilej efortul deosebit al artistului fotograf Andrei Baciu, care, împreună cu Ana Baciu, ni s-a alăturat în toate cele patru ediţii. Este de apreciat deschiderea pe care au avut-o în cadrul proiectului Lucian Vamanu, patronul Pensiunii Lostriţa, şi părintele paroh Cristian Dăscălescu. Sunt sigur că dacă ne-am fi propus ca acest proiect să se deruleze pe o perioadă mai mare de timp, am fi avut cadre cu totul deosebite. Cel mai important lucru, pe lângă faptul că am ieşit din cotidian pentru a fotografia în aceste locuri minunate, a fost acest acela că ne-am întâlnit şi ne-am bucurat unii de prezenţa celorlalţi. Ultimul lucru pe care l-am făcut în turele noastre foto a fost acela de a ne odihni. Sperăm ca efortul nostru de a realiza albumul de fotografie să-l odihnească pe privitor, dar mai ales să-l determine să vină la Buhalniţa”, s-a exprimat Constantin Ciofu.
„Este de apreciat osteneala şi dăruirea frăţiilor voastre!”
În cadrul manifestării s-a prezentat un clip video cu secvenţe din turele foto organizate în patru anotimpuri, începând cu toamna anului 2017. Lucian Vamanu, patronul Pensiunii „Lostriţa” şi-a exprimat bucuria pentru că proiectul a ajuns la final şi a mulţumit tuturor celor ce s-au implicat. A urmat un cuvânt al părintelui paroh Cristian Dăscălescu, care a arătat de-a lungul celor patru ediţii ale taberei importanţa ctitoriei lui Miron Barnovschi din Buhalniţa, surprinsă de altfel în albumul foto lansat. „Este de apreciat osteneala şi dăruirea frăţiilor voastre! Sunt foarte bucuros văzând fotografiie din acest proiect. În numele tuturor enoriaşilor din Buhalniţa, ne arătăm o recunoştinţă sinceră”, a spus pr. parh Cristian Dăscălescu. Artistul fotograf Andrei Baciu a vernisat apoi expoziţia de fotografie „Buhalniţa, legenda de la poalele Ceahlăului”, semnată de următorii pasionaţi de fotografie: Florin Aioanei, Florin Andrei, Mihaela Ajităriţi, Bianca Adiaconiţei, Alin Marius Ameiroaie, Nicu Apostu, Andrei Baciu, Sebastian Bahrin, Mihaela Burlacu, Bogdan Cernea, Constantin Ciofu, Vlad Colotilă, Ilona Corfu, Mirela Grosu, Laura Manolescu, Cătălin Manolescu, Oana Munteanu, Cătălin Poenaru, Alexandru Pohaţă, Ovidiu Porohniuc, Cristian Vidraşcu şi Cristina Zaharia. „M-am întrebat dacă toate aceste fotografii sunt suficiente pentru a-i permite privitorului să-şi facă o idee mai amplă sau mai superficială despre acest loc. Fotografiile reprezintă o selecţie. Nu ai cum să arăţi toată realitatea. Ne referim la realitatea vizibilă dar şi de cea care nu se vede dar se simte. Fotografiile fac dreptate acestei legende misterioase pe care am descoperit-o în proiect. Mulţumesc din suflet tuturor celor ce v-aţi implicat în acest proiect”, s-a exprimat artistul fotograf Andrei Baciu. Din partea Clubului Foto FOCUS Botoşani a luat cuvântul Ovidiu Porohniuc, care a considerat tabăra de la Buhalniţa o modalitate de aducere aminte a perioadei copilăriei. Rând pe rând, cei prezenţi şi-au exprimat un gând de apreciere pentru activităţile desfăşurate. Tabăra de artă fotografică „Buhalniţa, legenda de la poalele Ceahlăului” s-a derulat în perioada septembrie 2017-iulie 2018 şi a avut patru ediţii. Proiectul s-a concretizat prin efortul şi implicarea fotografilor participanţi. Din mulţimea cadrelor surprinse, s-au selectat câte 40 de imagini de la fiecare tură foto, desfăşurată pe parcursul a minim trei zile. Astfel, albumul de fotografie editat cu acest prilej cuprinde 120 de imagini dispuse în cele patru anotimpuri.




joi, 12 iulie 2018

O nouă ediţie a Taberei „Buhalniţa - legenda de la poalele Ceahlăului”


Clubul Fotografilor Iaşi, Clubul Foto FOCUS Botoşani, Primăria Hangu, judeţul Neamţ, Pensiunea „Lostriţa” - Buhalniţa-Hangu, judeţul Neamţ şi Parohia Buhalniţa-Neamţ, au oragnizat în perioada 5-8 iulie 2018 tabăra de fotografie „Buhalniţa - legenda de la poalele Ceahlăului”, ediţia a IV-a.

Fotografi din trei judeţe ale ţării au fost prezenţi în perioada 5-8 iulie 2018, în localitatea Buhalniţa din judeţul Neamţ în cadrul unei tabere de fotografie. Aceasta se intituleză „Buhalniţa - legenda de la poalele Ceahlăului”. Proiectul, implementat pe perioada unui an, este derulat de Clubul Fotografilor Iaşi, Clubul Foto FOCUS Botoşani, Primăria Hangu, judeţul Neamţ, Pensiunea „Lostriţa” - Buhalniţa şi Parohia Buhalniţa-Neamţ. Radio Jurnal Spiritual a fost principalul partener media al evenimentului. Tabăra „Buhalniţa - legenda de la poalele Ceahlăului”, ediţia a IV-a, a făcut parte din manifestările religioase şi culturale prilejuite de împlinirea a 560 de ani de atestare documentară a Bisericii Buhalniţa-Neamţ, ctitorie a domnitorului Miron Barnovschi. În zilele de 6 şi 7 iulie, participanţii au mers într-o tură foto la răsărit pe Vârful Izmana şi pe Vârful Creasta Giurcii din satul Buhalniţa. Lacul Izvorul Muntelui, florile şi razele soarelui au fost principalele subiecte pe care fotografii le-au surprins prin intermediul aparatului de fotografiat. Tinerii au avut parte de o vreme plăcută şi de un spectacol al naturii, generat de ceaţa şi de negura de la poalele Ceahlăului. Despre primele zile din cadrul taberei ne-a vorbit Andrei Baciu, artist fotograf din Ploieşti: „Tot ceea ce se vede se leagă pe verticală de ceea ce nu se vede. Firea se leagă de cele suprafireşti. Cred că tot ceea ce se află aici, se originează în ceea ce se vede şi se simte cu ochii şi cu inima. Pentru fotografi, răsăritul este cel mai important. Sfinţii Părinţi spun că Dumnezeu, la fiecare răsărit binecuvântează firea încă odată. Cred că acesta este efortul conştient sau mai puţin conştient pe care încercăm să-l dăm mai departe, şi anume acela al miracolului care se întâmplă în fiecare dimineaţă”.

Gest de recuperare a culturii naţionale, prin fotografii

În seara zilei de sâmbătă, 7 iulie, a avut loc vernisajul expoziţiei de fotografie „Sânzienele la Borleşti” şi lansarea albumului foto cu acelaşi nume. Imaginile su fost realizate în perioada 23-24 iunie 2018 de către următorii membri ai Clubului Fotografilor Iaşi: Florin Aioanei, Alexandru Pohaţă şi Constantin Ciofu. În deschiderea evenimentului, Lucian Vamanu, patronul Pensiunii „Lostriţa” şi-a exprimat bucuria de a-i avea oaspeţi pe fotografii din Iaşi, Botoşani şi Ploieşti: „Acest eveniment este organizat datorită fotografilor din Iaşi, Botoşani şi Ploieşti, cărora le mulţumim în mod deosebit. Menţionez că expoziţiile organizate în galeria noastră de artă sunt foarte apreciate de turişti”. În continuare, Constantin Ciofu, coordonatorul Clubului Fotografilor Iaşi, şi organizatorul taberei, a vorbit despre programul acestei ediţii şi despre lucrările din expoziţia aflată în galeria de artă a pensiunii: „Ne-am gândit să venim de această dată cu o expoziţie de fotografie care să cuprindă imagini de la Ziua Internaţională a Iei, organizată în localitatea nemţeană Borleşti. Prin implicarea colegului nostru Florin Aioanei, am editat un mic album de fotografie”. La rându său, artistul fotograf Andrei Baciu a apreciat lucrările expoziţiei: „Fotografiile sunt foarte revigorante datorită culorii florilor de sânziene, a câmpului şi a costumelor naţionale. Gestul care se află în spatele fotografiilor este acela de a recupera şi de a activa cultura noastră naţională prin obiceiuri şi prin portul ţărănesc. Îi felicit atât pe fotografi, cât şi pe cei ce apar în fotografii, pentru iniţiativă şi pentru inima din spatele ei”. O surpriză deosebită a fost prezenţa membrilor organizaţiei „Cufărul Borleştiului” din localitatea nemţeană Borleşti. A urmat prezentarea „Fotografia de peisaj. Interpretări. Compoziţie. Prelucrare”, a artistului fotograf Andrei Baciu.

„O fotografie poate să devină o icoană”

Duminică, 8 iulie, fotografii au participat la Sfânta Liturghie în biserica Parohiei Buhalniţa. La final, părintele paroh Cristian Dăscălescu a apreciat efortul tinerilor fotografi care au ales să desfăşoare un proiect în satul Buhalniţa, numită şi „Coasta de Azur a Moldovei”. În acelaşi timp, părintele paroh a mulţumit în mod deosebit artistului fotograf Andrei Baciu din Ploieşti, care, prin prezenţa sa, a conferit notorietate taberei: „Fotografii pe care îi avem ca oaspeţi în parohia noastră au dorit să imortalizeze prin intermediul aparatelor de fotografiat timpul care trece. O fotografie poate să devină o icoană. Sfinţii contemporani au fost pictaţi pe zidurile bisericilor după chipurile lor din fotografii. În fiecare fotografie stă ascunsă în stare latentă o icoană. Într-o fotografie care reprezintă de exemplu un peisaj stă ascunsă tainic slava lui Dumnezeu. Fotografii prezenţi în tabără sunt împreună lucrători cu Duhul Sfânt, de vreme ce caută frumosul şi să surprindă timpul pentru a-l înveşnici”. Prin grija părintelui paroh, participanţii la tabără au primit un prânz gratuit în cadrul căruia s-au discutat concluziile acestei ediţii.

Fotografii: Constantin Ciofu, Andrei Florin şi Ovidiu Chişcaru 


















 


vineri, 1 iunie 2018

Biserica din Buhalniţa - Neamţ, la 560 de ani de atestare documentară

În joia de după Rusalii, biserica Parohiei Buhalniţa, Protopopiatul Ceahlău, judeţul Neamţ, şi-a serbat ocrotitorul, pe Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava. Cu acest prilej, au fost marcaţi cei 560 de ani de atestare documentară a locaşului de închinăciune.
Ctitoria domnitorului Miron Barnovschi din Parohia Buhalniţa, Protopopiatul Ceahlău, judeţul Neamţ, a îmbrăcat joi, 31 mai 2018, straie de sărbătoare. Aşa cum este tradiţia, ocrotitorul sfântului locaş, Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava, este cinstit în prima joi după Rusalii. Hramul a fost marcat în plan liturgic, fiind legat de împlinirea a 560 de ani de atestare documentară a bisercii-monument. Pe o vreme răcoroasă de vară, oamenii de toate vârstele au venit în locaşul de închinăciune pentru a se ruga. Soborul preoţilor a oficiat Utrenia, Acatistul, Sfânta Liturghie şi Parastasul pentru cei adormiţi. Cu multă evlavie şi credinţă, un grup numeros de enoriaşi ai Parohiei Buhalniţa-Cepleniţa, Protopopiatul Hârlău, judeţul Iaşi, s-a alăturat în rugăciune alături de preotul lor paroh Victor Pâslariu, protopop al Protopopiatului Hârlău. Predica sărbătorii a fost ţinută de către arhimandritul Hariton Negrea, stareţul Mănăstirii Petru Vodă din judeţul Neamţ, care a făcut referire la martiriul Sfântului Mucenic Ioan cel Nou de la Suceava, dar şi la iubirea pe care şi-a arătat-o faţă de Dumnezeu în timpul vieţii sale. La finalul slujbei, s-a rostit o ectenie pentru toate binefacerile revărsate de Dumnezeu asupra Înaltpreasfinţitului Părinte Teofan, Arhiepiscopul Iaşilor şi Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, care împlineşte în 2018 zece ani de când a fost rânduit în fruntea Bisericii Ortodoxe din Modova, asupra părintelui paroh Cristian Dăscălescu, care slujeşte la Buhalniţa de două decenii, şi asupra enoriaşilor păstrători şi mărturisitori ai dreptei credinţe de la poalele Ceahlăului.
Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava, modelul şi ocrotitorul lui Miron Barnovschi
Un moment cu totul aparte a fost constituit de înfrăţirea Parohiei Buhalniţa-Hangu cu Parohia Buhalniţa-Cepleniţa, în prezenţa reprezentanţilor autorităţilor locale din cele două comune din care fac parte cele două sate. Cuvântul dedicat acestui moment istoric a fost ţinut de către preotul protopop Victor Pâslariu. Pe lângă datele istorice despre parohia unde slujeşte, părintele Victor a amintit că prima vizită a Înaltpreasfinţitului Teofan în Bulaniţa - Cepleniţa a avut loc pe 9 mai 2009, iar în Buhalniţa - Hangu a fost rânduită pe 10 mai 2009. Părintele paroh Cristian Dăscălescu a amintit principalele repere istorice ale bisericii din Buhalniţa - Neamţ, făcând o incursiune în viaţa domnitorului martir Miron Barnovschi şi a Sfântului Ioan cel Nou de la Suceava. „Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava a fost modelul şi ocrotitorul lui Miron Barnovschi pe când şedea în Cetatea Sucevei ca mare hatman. Miron Barnovschi se ruga în fiecare zi Sfântului Ioan cel Nou de la Suceava. De aceea, i-a închinat această biserică, pe care a iubit-o nespus", a remarcat parohul de la Buhalniţa - Neamţ. Cu prilejul împlinirii a 560 de ani de atestare documentară au fost oferite diplome aniversare invitaţilor şi celor care s-au ostenit pentru organizarea sărbătorii. Vreme de câteva ceasuri, în după-amiaza zilei de joi, pelerinii de la Buhalniţa - Cepleniţa s-au bucurat alături de gazdele primitoare din satul Buhalniţa - Hangu, vegheaţi fiind de muntele sfânt al Ceahlăului.