În perioada 15-17 septembrie 2017, în localitatea Buhalniţa,
comuna Hangu, judeţul Neamţ, a avut loc prima ediţie a Taberei
„Buhalniţa – legenda de la poalele Ceahlăului”. Cu acest prilej, a fost
organizată expoziţia „România de poveste”, iar artistul fotograf Andrei
Baciu a ţinut un atelier cu tema „Din culisele fotografiei de peisaj”.
Fotografi din trei judeţe ale ţării (Iaşi, Botoşani şi Pravova) s-au
reunit într-un proiect fotografic în localitatea nemţeană Buhalniţa,
comuna Hangu, din judeţul Neamţ. Acesta doreşte să promoveze frumuseţea
satului Buhalniţa, biserica din localitate, şi să scoată la lumină
arhitectura caselor ţărăneşti de la poalele Muntelui Ceahlău. Un alt
scop al Taberei „Buhalniţa – legenda de la poalele Ceahlăului”, este
acela de a aduna împreună pasionaţii de fotografie dornici să descopere
satul românesc şi să intre în contact cu poveştile oamenilor. Astfel, în
perioada 15-17 septembrie 2017, Clubul Fotografilor Iaşi a organizat la
Pensiunea „Lostriţa” din satul Buhalniţa o serie de manifestări
dedicate artei fotografice. Deschiderea oficială a avut loc sâmbătă, 16
septembrie, după tura foto organizată la răsărit. Aceasta s-a bucurat de
prezenţa invitaţilor de seamă, dar şi a fotografilor înscrişi în
tabără. Pentru început, Constantin Ciofu, coordonatorul Clubului
Fotografilor Iaşi, a explicat cum s-a născut ideea unei tabere de
fotografie la Buhalniţa, amintind partenerii proiectului: Pensiunea
„Lostriţa”, Parohia Buhalniţa şi Clubul Fotografilor „FOCUS” din
Botoşani. „Ne dorim ca prin intermediul acestei tabere, să descoperim
frumuseţea aparte a satului ce găzduieşte această tabără. Vă felicit
pentru că v-aţi alăturat acestui proiect şi sunt convins că vă veţi
convinge că Buhalniţa este o legendă”, a spus Constantin Ciofu. Lucian
Vamanu, patronul Pensiunii „Lostriţa”, gazda evenimentului, şi-a
exprimat dorinţa ca proiectul lansat să aibă continuitate, întrucât îşi
doreşte promovarea culturii şi artei fotografice. La rândul său, preotul
paroh Cristian Dăscălescu, a făcut referire la istoricul satului
Buhalniţa dar şi la imaginile ce se regăsesc într-un locaş de
închinăciune, prin pictura de pe sfintele icoane. În acelaşi timp,
preotul paroh a urat bun venit participanţilor la tabără în Buhalniţa,
pe care a numit-o „costa de Azur a României”.
„Fotografia autentică se foloseşte de vizibil, ca să exprime supravizibilul”
A urmat vernisajul expoziţiei de fotografie „România de poveste”,
organizată în galeria de artă a Pensiunii „Lostriţa” din Buhalniţa.
Autorii celor 25 de imagini sunt: Florin Aioanei, Mihaela Ajitariţi,
Florin Andrei, Nicu Apostu, Andrei Baciu, Sebastian Bahrin, Bogdan
Cernea, Constantin Ciofu, Vlad Colotilă, Ilona Corfu, Mirela Grosu,
Alexandru Pohaţă, Laura Manolescu, Cătălin Manolescu, Mihaela Burlacu,
Cătălin Poenaru, Ovidiu Porohniuc, Cristian Vidraşcu. Despre lucrările
expuse, a vorbit artistul fotograf Andrei Baciu din Ploieşti, judeţul
Prahova, invitatul special al taberei, care a menţionat că „fotografia
nu este un demers mecanic”. „Să fii fotograf, înseamnă să lucrezi cu
decupaje. Alegând felul în care încadrezi fotografia, decupezi spaţiul.
Alegând momentul în care apeşi butonul aparatului foto, decupezi timpul.
Până la urmă, într-o viaţă de fotograf, aşa cum spunea Dan Mititelu,
prietenul nostru de la Iaşi, se adună câteva minute. O fotografie are la
bază o expunere de a o suta parte dintr-o secundă. Fotografia este acel
mediu în care Hristos ţi se arată desculţ, ea fiind eliberată de orice
artificii retorice şi de orice lucru care ar putea să inhibe şi să
complice mai mult lucrurile, decât să le reveleze. Mergând în zorii
zilei la fotografiat, te copleşeşte gândul acela pe care îl expuneau
Sfinţii Părinţi şi anume că Dumnezeu binecuvântează lumea în fiecare
dimineaţă. Răspunderea fotografului este aceea de a fi acolo. Atunci
când Dumnezeu face acest lucru, tu trebuie să fii martor, să vezi, să
simţi, să gândeşti şi să transmiţi mai departe o imagine. Nu orice
fotografie duce la un mesaj real şi viu. Imaginile care trec de bariera
hazardului şi sunt asumate, te pot dezrobi. Orice fotografie are ceva
impoderabil care scapă materialului. Fotografia autentică se foloseşte
de vizibil, ca să exprime supravizibilul. Fotografiile sunt cele ce ne
amintesc şi nu ne lasă să uităm despre cum stau lucrurile”, a remarcat
Andrei Baciu.
„Îmi doresc să continuăm acest proiect!”
Vernisajul a fost urmat de prezentarea „Din culisele fotografiei de
peisaj”, susţinută de Andrei Baciu. Expunerea a fost urmărită cu interes
atât de fotografii prezenţi, cât şi de invitaţii speciali ce au luat
parte la eveniment. Tot sâmbătă, participanţii au realizat fotografii pe
Vârful Izmana din Buhalniţa şi la biserica parohială, ctitorie a lui
Miron Barnovschi. Prin grija familiei părintelui paroh Cristian
Dăscălescu, fotografii au fost invitaţi la o cină tradiţională în
aşezământul social al parohiei. Aici s-au tras câteva concluzii ale
celei de-a doua zile a taberei şi s-au propus idei pentru noi subiecte
fotografice. Programul ultimei zile a cuprins fotografierea răsăritului
şi a Lacului Izvorul Muntelui, participarea la Sfânta Liturghie şi
vizitarea a două case din sat ce încă mai păstrează arhitectura
ţărănească. „Am întâlnit oameni de o mare autenticitate. Aici mă refer
la sătenii simpli şi terminând cu factorii decizionali. Această
experienţă plăcută se datorează aportului deosebit al Clubului
Fotografilor Iaşi, cunoscut în toată ţara pentru frumoasa activitate pe
care o desfăşoară. Îmi doresc să continuăm acest proiect! Titlul taberei
se potriveşte foarte bine cu zona aceasta frumoasă de la poalele
Ceahlăului, unde ne dorim să revenim cât mai curând”, a declarat Andrei
Baciu la finalul evenimentului. Amintim că expoziţia de fotografie
„România de poveste” va fi expusă în galeria Pensiunii „Lostriţa” până
pe 15 noiembrie 2017.