luni, 11 iulie 2011

Părintele Cristian Dăscălescu a conferenţiat la Protopopiatul Ceahlău

La sediul Protopopiatului Ceahlău a avut loc astăzi întâlnirea lunară cu preoţii. După cum ne-a relatat pr. Mihai Damian, protopop al Protopopoatului Ceahlău, tema cu titlul “Cu trupul în vest şi cu sufletul în est” a fost susţinută de pr. Cristian Dăscălescu de la parohia Buhalniţa. Referatul a abordat problema migraţiei după anul 1989 a celor patru milioane de români care au plecat să muncească în Occident. “Românii plecaţi în străinătate trăiesc multiple şi cumplite mutilări sufleteşti, după ce îşi părăsesc ţara şi familia. De multe ori vin să-şi revadă rudele apropiate după foarte mulţi ani sau vin să-şi înmormânteze părinţii între două curse de avion. Graba aceasta cu care i-a îmbolnăvit Occidentul o poată în ei, iar aceasta în numele eficienţei în muncă, care îi epuizează fizic şi psihic, sau a câştigurilor tot mai mari. Copiii lăsaţi în grija rudelor sunt lipsiţi atât de prezenţa fizică a părinţilor lor cât mai ales de afecţiunea şi puterea exemplului personal atât de necesare dezvoltării unei personalităţi complete. Îl acelaşi timp, copiii care pleacă peste hotare alături de părinţii lor înainte de a învăţa limba română, dar mai ales cei născuţi în alte ţări, vor fi întotdeauna străini de istoria şi sufletul românesc, simţindu-se apatrizi. Preoţii, care au responsabilitate pentru mântuirea credincioşilor fie că sunt migranţi sau nu, trebuie să le amintească că doar în ţara lor sunt acasă. Trebuie să-i îndemnăm să se mărturisească, să nu încalce zilele de duminici şi sărbători, să nu-şi distrugă căsniciile şi să poate de grijă de părinţii lor. ”, a îndemnat pr. Cristian Dăscălescu.

miercuri, 6 iulie 2011

A II-a ediţie a Taberei de creaţie Rădăcini, în Parohia Buhalniţa, Protopopiatul Ceahlău

În parohia Buhalniţa din Protopopiatul Ceahlău s-a derulat, în această săptămână, partea a doua a taberei de dezvoltare personală "Rădăcini". Programul întrunirilor zilnice a început în fiecare dimineaţă cu participarea la slujba Sfintei Liturghii, în cadrul căreia răspunsurile liturgice au fost date de copii. La finalul fiecărei slujbe a avut loc un program de cateheză. Activităţile zilnice au fost coordonate de studenţi absolvenţi din Iaşi şi au constat în ateliere de pictură, jocuri, drumeţii, ateliere de artă fotografică şi concursuri. De asemenea, au fost organizate sesiuni speciale pentru cunoaşterea istoriei bisericii parohiale şi a personalităţilor care au trăit pe aceste meleaguri. "Copiii au fost antrenaţi în diverse activităţi ce au urmărit dezvoltarea spiritului de echipă, întărirea relaţiilor de prietenie, precum şi cunoaşterea principalelor date legate de parohie. Obiectivele acestei tabere au fost intercunoaşterea participanţilor, consolidarea spiritului de echipă, întărirea relaţiilor de prietenie, precum şi stabilirea unui climat de încredere favorabil comunicării", a relatat pentru Radio TRINITAS pr. paroh Cristian Dăscălescu. Miercuri, 6 iulie, a avut loc festivitatea de premiere a concursului "Satul meu" şi a concursului de creaţie artistică.


Fotografiile participanţilor la Concursul "Satul meu".

joi, 30 iunie 2011

Program de dezvoltare personală, în parohia Buhalniţa

În perioada 27 iunie-3 iulie, în parohia Buhalniţa, Protopopiatul Ceahlău, se desfăşoară programul de dezvoltare personală "Rădăcini", ai cărui beneficiari sunt tinerii enoriaşi din clasele IV-VIII. Proiectul cuprinde activităţi care urmăresc dezvoltarea capacităţii de autoanaliză şi autoexplorare a beneficiarilor.

Activităţile încep în fiecare dimineaţă cu participarea la slujba Sfintei Liturghii în Biserica cu hramurile "Întâmpinarea Domnului" şi "Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava". În primele două zile ale acestei săptămâni, copiii s-au spovedit şi au primit Sfânta Împărtăşanie. Programul cuprinde jocuri interactive, exerciţii pe echipe, cercuri de discuţii ş.a. Tema programului se intitulează "Rădăcini" şi vizează apartenenţa la comunitate, explorarea locului de provenienţă şi a comunităţii de care aparţin tinerii şi copiii. Proiectul îşi propune să dezvolte în copii o anumită capacitate de autoanaliză şi autoexplorare, abordând persoana umană în toate dimensiunile ei, atât fizică, emoţională cognitivă, cât mai ales din perspectivă spirituală, a legăturii cu Dumnezeu, şi a comunităţii în care trăiesc. "Am dorit implementarea unui program de sprijin pentru comunitate. Dorim să demonstrăm că, dacă lucrăm împreună, putem aduce un beneficiu comunităţii. Ne-am gândit la copii, pentru că ei sunt viitorul acestei comunităţi. Dacă ei primesc o educaţie spirituală şi emoţională corectă, vor deveni cetăţeni care să aducă o contribuţie semnificativă comunităţii", a explicat Alexandra Cercel, psihoterapeut.

Jocuri interesante şi descoperirea de lucruri noi

Copiii sunt încântaţi de organizarea acestui proiect. Ei s-au implicat şi au fost dispuşi să experimenteze sesiunile programului. "Am venit aici pentru a descoperi lucruri noi. Până în prezent am realizat activităţi frumoase mai ales că ele sunt coordonate de o persoană abilitată", a declarat Ciprian Zaharia, 11 ani. "Am ales să mă înscriu în acest program pentru a cunoaşte persoane noi. Cunosc o parte din colegii cu care interacţionez, iar jocurile pe care le-am făcut au fost foarte interesante", a spus şi Ana Ţifui, de aceeaşi vârstă. La finalul proiectului va avea loc o întâlnire cu părinţii copiilor în cadrul căreia se vor discuta direcţiile de lucru, astfel încât beneficiarii programului să aibă o dezvoltare optimă.

"Ne dorim ca tinerii şi copiii parohiei noastre să înveţe să-şi descopere prin astfel de activităţi rădăcinile propriului arbore genealogic atât de sănătoase şi adânc înfipte în istoria neamului românesc. Locuitorii din această zonă îşi au originea în acei ardeleni care, pentru a nu-şi părăsi credinţa ortodoxă, au preferat să renunţe la pământurile şi bogăţiile lor. Trecând în Moldova, cu toată fiinţa lor, s-au strâns în jurul Bisericii, alcătuind frumoasele comunităţi profund ortodoxe de la poalele Muntelui Ceahlău", a mărturisit pr. paroh Cristian Dăscălescu.

vineri, 17 iunie 2011

Hramul tradiţional al parohiei Buhalniţa

Credincioşi din mai multe parohii ale Protopopiatului Ceahlău au participat ieri la hramul bisericii parohiei Buhalniţa. Sfânta Liturghie a fost săvârşită de arhim. Vichentie Amariei, stareţul Mănăstirii Secu din judeţul Neamţ, alături de un sobor de preoţi şi diaconi. Tradiţia hramului de la Buhalniţa se ţine din anul 1415, când în prima joi de după Duminica Rusaliilor, în drumul lor spre Suceava, moaştele Sfântului Ioan cel Nou au poposit şi în biserica Mănăstirii Buhalniţa de atunci.

Tradiţia înaintaşilor se ţine de sute de ani la Buhalniţa, localitate aflată sub poalele Muntelui Ceahlău. Oamenii de aici sărbătoresc hramul de vară al uneia dintre cele mai frumoase ctitorii ale lui Miron Barnovschi, după ce moaştele Sfântului Ioan cel Nou de la Suceava au poposit, prin rânduiala lui Dumnezeu, în Biserica "Intrarea Maicii Domnului în Biserică" a Mănăstirii Buhalniţa de atunci. Ieri, enoriaşii au venit dis-de-dimineaţă la biserică. Au trecut întâi pe la mormintele celor dragi, din cimitirul de lângă sfântul lăcaş. Unii săteni au îmbrăcat portul naţional, aducând în coşuri bucate pe care să le împartă de sufletul celor răposaţi.

La hramul de la Buhalniţa participa, alături de ctitorul Miron Barnovschi, Sfântul Ierarh Varlaam

Sfânta Liturghie a fost oficiată în biserica parohială de arhim. Vichentie Amariei, care a adresat un cuvânt de învăţătură în care a vorbit despre martiriul Sfântului Mucenic Ioan cel Nou de la Suceava şi despre iubirea aproapelui, îndemnând credincioşii să cultive "floarea iubirii creştine" şi să se spovedească la duhovnicii lor, întrucât se apropie Postul Sfinţilor Apostoli. Părintele Mihai Damian, protopop al Protopopiatului Ceahlău, a apreciat lucrarea pastoral-misionară a părintelui paroh Cristian Dăscălescu şi efortul credincioşilor de a fi prezenţi la biserică în această zi de sărbătoare. În continuare, părintele paroh Cristian Dăscălescu a amintit câteva date din istoricul bisericii parohiale, care împlineşte anul acesta 553 de ani de la prima atestare documentară, şi din istoria hramului tradiţional, la care participa, alături de ctitorul Miron Barnovschi, Sfântul Ierarh Varlaam, fiind atunci stareţul Mănăstirii Secu. Sfânta Liturghie a fost urmată de slujba de mulţumire pentru binefacerile primite de la Dumnezeu şi de pomenirea ctitorilor.

joi, 16 iunie 2011

Hramul parohiei Buhalniţa

Biserica din parohia Buhalniţa - Protopopiatul Ceahlău îşi serbează maine, 16 iunie, 2011, cel de-al doilea hram, "Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava". După cum ne-a relatat pr. paroh Cristian Dăscălescu, programul liturgic va începe în această seară, la ora 17:00, cu Slujba Vecerniei unită cu Litia şi va continua mâine-dimineaţă cu Utrenia, Acatistul, Sfânta Liturghie şi pomenirea ctitorilor. Tradiţia sărbătoririi unuia dintre cele mai frumoase şi tradiţionale hramuri din zona Neamţului se explică prin faptul că în 1415, în prima joi de după Duminica Mare sau a Rusaliilor, în drumul lor spre Suceava, moaştele Sfântului Ioan cel Nou au poposit şi în biserica Mănăstirii Buhalniţa de atunci. În semn de recunoştinţă pentru binecuvântarea pe care o primiseră, credincioşii şi slujitorii mănăstirii au hotărât ca al doilea hram al bisericii să fie prăznuit, întotdeauna, în prima zi de joi de după Duminica Rusaliilor.

miercuri, 30 martie 2011

Reportaj Radio TRINITAS

Credinţa ortodoxă moştenită de la strămoşi este trăită intens de credincioşii parohiei Buhalniţa, Protopopiatul Ceahlău din judeţul Neamţ. Oamenii din aceste ţinuturi sunt urmaşii ardelenilor prigoniţi în Ardeal pentru credinţa lor ortodoxă. În reportajul următor realizat de Constantin Ciofu, redactor la Ziarul Lumina, aflati mai multe lucruri despre roadele credinţei prodund ortodoxe ale localnicilor din parohia Buhalniţa.


marți, 29 martie 2011

Cerc misionar la Buhalniţa, dedicat Sfântului Haralambie

În parohia cu hramurile "Intrarea Maicii Domnului în Biserică" şi "Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava" - Buhalniţa, Protopopiatul Ceahlău, a avut loc pe 11 februarie întrunirea Cercului pastoral-misionar "Sfântul Ioan Gură de Aur". De dimineaţă, toţi preoţii cercului pastoral au oficiat Sfânta Liturghie, la finalul căreia pr. Gheorghe Avârvarei de la parohia Chiriţeni a susţinut tema cu titlul "Despre suferinţa sufletească şi trupească şi vindecarea ei în Sfânta Biserică". "Tema a fost aleasă pentru că Sfântul Sfinţit Mucenic Haralambie este cunoscut ca tămăduitor, iar astăzi lumea este din ce în ce mai plină de suferinţă sufletească şi trupească. Tema este actuală şi de aceea cu mare bucurie am observat atenţia cu care credincioşii au receptat acest subiect. Oamenii au adresat întrebări, iar părintele Gheorghe Avârvarei le-a răspuns în duhul patristic, al Sfintei Scripturi şi al Sfinţilor Părinţi", a declarat pentru Radio TRINITAS pr. paroh Cristian Dăscălescu.

Sărbătoarea primului hram al bisericii Buhalniţa - 21 noiembrie 2011