joi, 30 iunie 2011

Program de dezvoltare personală, în parohia Buhalniţa

În perioada 27 iunie-3 iulie, în parohia Buhalniţa, Protopopiatul Ceahlău, se desfăşoară programul de dezvoltare personală "Rădăcini", ai cărui beneficiari sunt tinerii enoriaşi din clasele IV-VIII. Proiectul cuprinde activităţi care urmăresc dezvoltarea capacităţii de autoanaliză şi autoexplorare a beneficiarilor.

Activităţile încep în fiecare dimineaţă cu participarea la slujba Sfintei Liturghii în Biserica cu hramurile "Întâmpinarea Domnului" şi "Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava". În primele două zile ale acestei săptămâni, copiii s-au spovedit şi au primit Sfânta Împărtăşanie. Programul cuprinde jocuri interactive, exerciţii pe echipe, cercuri de discuţii ş.a. Tema programului se intitulează "Rădăcini" şi vizează apartenenţa la comunitate, explorarea locului de provenienţă şi a comunităţii de care aparţin tinerii şi copiii. Proiectul îşi propune să dezvolte în copii o anumită capacitate de autoanaliză şi autoexplorare, abordând persoana umană în toate dimensiunile ei, atât fizică, emoţională cognitivă, cât mai ales din perspectivă spirituală, a legăturii cu Dumnezeu, şi a comunităţii în care trăiesc. "Am dorit implementarea unui program de sprijin pentru comunitate. Dorim să demonstrăm că, dacă lucrăm împreună, putem aduce un beneficiu comunităţii. Ne-am gândit la copii, pentru că ei sunt viitorul acestei comunităţi. Dacă ei primesc o educaţie spirituală şi emoţională corectă, vor deveni cetăţeni care să aducă o contribuţie semnificativă comunităţii", a explicat Alexandra Cercel, psihoterapeut.

Jocuri interesante şi descoperirea de lucruri noi

Copiii sunt încântaţi de organizarea acestui proiect. Ei s-au implicat şi au fost dispuşi să experimenteze sesiunile programului. "Am venit aici pentru a descoperi lucruri noi. Până în prezent am realizat activităţi frumoase mai ales că ele sunt coordonate de o persoană abilitată", a declarat Ciprian Zaharia, 11 ani. "Am ales să mă înscriu în acest program pentru a cunoaşte persoane noi. Cunosc o parte din colegii cu care interacţionez, iar jocurile pe care le-am făcut au fost foarte interesante", a spus şi Ana Ţifui, de aceeaşi vârstă. La finalul proiectului va avea loc o întâlnire cu părinţii copiilor în cadrul căreia se vor discuta direcţiile de lucru, astfel încât beneficiarii programului să aibă o dezvoltare optimă.

"Ne dorim ca tinerii şi copiii parohiei noastre să înveţe să-şi descopere prin astfel de activităţi rădăcinile propriului arbore genealogic atât de sănătoase şi adânc înfipte în istoria neamului românesc. Locuitorii din această zonă îşi au originea în acei ardeleni care, pentru a nu-şi părăsi credinţa ortodoxă, au preferat să renunţe la pământurile şi bogăţiile lor. Trecând în Moldova, cu toată fiinţa lor, s-au strâns în jurul Bisericii, alcătuind frumoasele comunităţi profund ortodoxe de la poalele Muntelui Ceahlău", a mărturisit pr. paroh Cristian Dăscălescu.

vineri, 17 iunie 2011

Hramul tradiţional al parohiei Buhalniţa

Credincioşi din mai multe parohii ale Protopopiatului Ceahlău au participat ieri la hramul bisericii parohiei Buhalniţa. Sfânta Liturghie a fost săvârşită de arhim. Vichentie Amariei, stareţul Mănăstirii Secu din judeţul Neamţ, alături de un sobor de preoţi şi diaconi. Tradiţia hramului de la Buhalniţa se ţine din anul 1415, când în prima joi de după Duminica Rusaliilor, în drumul lor spre Suceava, moaştele Sfântului Ioan cel Nou au poposit şi în biserica Mănăstirii Buhalniţa de atunci.

Tradiţia înaintaşilor se ţine de sute de ani la Buhalniţa, localitate aflată sub poalele Muntelui Ceahlău. Oamenii de aici sărbătoresc hramul de vară al uneia dintre cele mai frumoase ctitorii ale lui Miron Barnovschi, după ce moaştele Sfântului Ioan cel Nou de la Suceava au poposit, prin rânduiala lui Dumnezeu, în Biserica "Intrarea Maicii Domnului în Biserică" a Mănăstirii Buhalniţa de atunci. Ieri, enoriaşii au venit dis-de-dimineaţă la biserică. Au trecut întâi pe la mormintele celor dragi, din cimitirul de lângă sfântul lăcaş. Unii săteni au îmbrăcat portul naţional, aducând în coşuri bucate pe care să le împartă de sufletul celor răposaţi.

La hramul de la Buhalniţa participa, alături de ctitorul Miron Barnovschi, Sfântul Ierarh Varlaam

Sfânta Liturghie a fost oficiată în biserica parohială de arhim. Vichentie Amariei, care a adresat un cuvânt de învăţătură în care a vorbit despre martiriul Sfântului Mucenic Ioan cel Nou de la Suceava şi despre iubirea aproapelui, îndemnând credincioşii să cultive "floarea iubirii creştine" şi să se spovedească la duhovnicii lor, întrucât se apropie Postul Sfinţilor Apostoli. Părintele Mihai Damian, protopop al Protopopiatului Ceahlău, a apreciat lucrarea pastoral-misionară a părintelui paroh Cristian Dăscălescu şi efortul credincioşilor de a fi prezenţi la biserică în această zi de sărbătoare. În continuare, părintele paroh Cristian Dăscălescu a amintit câteva date din istoricul bisericii parohiale, care împlineşte anul acesta 553 de ani de la prima atestare documentară, şi din istoria hramului tradiţional, la care participa, alături de ctitorul Miron Barnovschi, Sfântul Ierarh Varlaam, fiind atunci stareţul Mănăstirii Secu. Sfânta Liturghie a fost urmată de slujba de mulţumire pentru binefacerile primite de la Dumnezeu şi de pomenirea ctitorilor.

joi, 16 iunie 2011

Hramul parohiei Buhalniţa

Biserica din parohia Buhalniţa - Protopopiatul Ceahlău îşi serbează maine, 16 iunie, 2011, cel de-al doilea hram, "Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava". După cum ne-a relatat pr. paroh Cristian Dăscălescu, programul liturgic va începe în această seară, la ora 17:00, cu Slujba Vecerniei unită cu Litia şi va continua mâine-dimineaţă cu Utrenia, Acatistul, Sfânta Liturghie şi pomenirea ctitorilor. Tradiţia sărbătoririi unuia dintre cele mai frumoase şi tradiţionale hramuri din zona Neamţului se explică prin faptul că în 1415, în prima joi de după Duminica Mare sau a Rusaliilor, în drumul lor spre Suceava, moaştele Sfântului Ioan cel Nou au poposit şi în biserica Mănăstirii Buhalniţa de atunci. În semn de recunoştinţă pentru binecuvântarea pe care o primiseră, credincioşii şi slujitorii mănăstirii au hotărât ca al doilea hram al bisericii să fie prăznuit, întotdeauna, în prima zi de joi de după Duminica Rusaliilor.