sâmbătă, 9 iunie 2012

Hramul Sfântului Ioan cel Nou în parohia Buhalniţa


Biserica parohiei Buhalniţa, Protopopiatul Ceahlău, şi-a serbat joi, 7 iunie hramul tradiţional. Slujba Sfintei Liturghii a fost oficiată de protos. Serafim Mihali, stareţul Mănăstirii Bisericani. 

Răspunsurile la strană au fost date de un grup de tineri teologi şi absolvenţi ai Facultăţii de Teologie Ortodoxă din Iaşi, dar şi de corul Bisericii Buhalnia. La această slujbă au participat peste 300 de credincioşi din judeţul Neamţ. Oamenii au adus prinoase pentru a fi oferite de sufletul celor adormiţi. Cuvântul de învăţătură a fost adresat de părintele stareţ Serafim Mihali, care a vorbit despre viaţa Sfântului Ioan cel Nou de la Suceava. Protos. Serafim a remarcat că localnicii din Buhalniţa sunt "urmaşi ai evlavioşilor creştini care au primit moaştele Sfântului Ioan cel Nou în prima joi după Rusalii". Stareţul Mănăstirii Bisericani a adăugat că sărbătoarea Sfântului Ioan cel Nou reprezintă prilej de bucurie pentru localnicii şi preoţii de la poalele Muntelui Ceahlău. "Cei care sunteţi din această zonă dar şi din alte părţi aţi venit să aduceţi Sfântului Ioan un prinos de rugăciune care să ajungă la Tronul Preasfintei Treimi. Noi trebuie să luăm ca exemplu de la Sfântul Ioan că a păstrat dreapta credinţă. Sfântul nu s-a lăsat copleşit de favorurile oferite de conducătorii din vremea lui pentru a se lepăda de credinţă. Minunile lui Dumnezeu se revarsă prin aleşii lui, prin cei care iubesc dreapta credinţă. Dumnevoastră sunteţi creştini care îl iubiţi pe Dumnezeu şi Biserica lui. Să nu ne lăsăm înşelaţi de cel viclean şi să iubim mai mult deşertăciunea acestei lumi. Unii creştini, legaţi mai mult de cele trecătoare, necinstesc credinţa şi evlavia strămoşilor noştri", a spus protos. Serafim Mihali. Părintele paroh Cristian Dăscălescu a mulţumit părintelui Serafim pentru cuvântul de învăţătură şi soborului de preoţi care au împodobit Sfânta Liturghie prin rugăciunea înălţată. Părintele Cristian Dăscălescu a mulţumit apoi credincioşilor prezenţi la hramul tradiţional al bisericii parohiei Buhalniţa. După slujba Parastasului, oamenii au participat la o agapă frăţească.









 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu