Biserica noastră i-a pomenit astăzi pe Sfinţii Cuvioşi Mucenici din Mănăstirea Sfântul Sava cel Sfinţit. În Biserica cu hramurile “Intrarea Maicii Domnului în Biserică” şi “Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava” a parohiei Buhalniţa, Protopopiatul Ceahlău, a fost oficiată în această dimineaţă Sfânta Liturghie a Darurilor mai înainte sfinţite. Slujba a fost săvârşită în cinstea sfinţilor pomeniţi astăzi în Calendarul Bisericii noastre, mai ales că din anul 2009 în ctitoria lui Miron Barnovschi de la Buhalniţa se află un fragment din moaştele Sfinţii Cuvioşi Mucenici din Mănăstirea Sfântul Sava cel Sfinţit. La finalul slujbei, pr. paroh Vasile Cristian Dăscălescu a adresat credincioşilor prezenţi un cuvânt de învăţătură în care a vorbit despre modelul de sfinţenie al sfinţilor din Mănăstirea Sfântul Sava cel Sfinţit, aflată în Pustiul Iudeii al Israelului.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu