Tradiţia înaintaşilor se ţine de sute de ani la Buhalniţa, localitate aflată sub poalele Muntelui Ceahlău. Oamenii de aici sărbătoresc hramul de vară al uneia dintre cele mai frumoase ctitorii ale lui Miron Barnovschi, după ce moaştele Sfântului Ioan cel Nou de la Suceava au poposit, prin rânduiala lui Dumnezeu, în Biserica "Intrarea Maicii Domnului în Biserică" a Mănăstirii Buhalniţa de atunci. Ieri, enoriaşii au venit dis-de-dimineaţă la biserică. Au trecut întâi pe la mormintele celor dragi, din cimitirul de lângă sfântul lăcaş. Unii săteni au îmbrăcat portul naţional, aducând în coşuri bucate pe care să le împartă de sufletul celor răposaţi.
La hramul de la Buhalniţa participa, alături de ctitorul Miron Barnovschi, Sfântul Ierarh Varlaam
Sfânta Liturghie a fost oficiată în biserica parohială de arhim. Vichentie Amariei, care a adresat un cuvânt de învăţătură în care a vorbit despre martiriul Sfântului Mucenic Ioan cel Nou de la Suceava şi despre iubirea aproapelui, îndemnând credincioşii să cultive "floarea iubirii creştine" şi să se spovedească la duhovnicii lor, întrucât se apropie Postul Sfinţilor Apostoli. Părintele Mihai Damian, protopop al Protopopiatului Ceahlău, a apreciat lucrarea pastoral-misionară a părintelui paroh Cristian Dăscălescu şi efortul credincioşilor de a fi prezenţi la biserică în această zi de sărbătoare. În continuare, părintele paroh Cristian Dăscălescu a amintit câteva date din istoricul bisericii parohiale, care împlineşte anul acesta 553 de ani de la prima atestare documentară, şi din istoria hramului tradiţional, la care participa, alături de ctitorul Miron Barnovschi, Sfântul Ierarh Varlaam, fiind atunci stareţul Mănăstirii Secu. Sfânta Liturghie a fost urmată de slujba de mulţumire pentru binefacerile primite de la Dumnezeu şi de pomenirea ctitorilor.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu